Prima pagină » Crize în perioade istorice » Post-Comunism
După căderea regimului comunist din decembrie 1989, România a intrat într-o perioadă de tranziție. Economia s-a schimbat, iar oamenii au trebuit să se adapteze unei lumi în care mecanismele pieței, consumul, creditarea și proprietatea privată au căpătat un rol tot mai important.
Tranziția nu a fost simplă. Procesul complex al retrocedării terenurilor confiscate de către comuniști, privatizările întreprinderilor de stat, precum și conflictele politice au contribuit la vulnerabilitatea economiei. Criza internațională din 2008 oferă o lecție relevantă și astăzi. Înainte de 2008, România trecea printr-o perioadă de boom economic. Între 2003 și 2008, economia crescuse în medie cu peste 6,5% pe an, alimentată de investiții străine, credite și consum. Salariile și creditarea creșteau rapid, iar oamenii cumpărau mai mult, inclusiv pe credit. Problema era că economia devenise dependentă de intrări mari de capital și de împrumuturi.
Când piețele internaționale s-au blocat, capitalul străin a început să dispară, iar băncile și companiile românești au obținut mai greu finanțare. Exporturile au scăzut, consumul s-a prăbușit, iar investițiile au fost amânate sau anulate.

Revoluția Română din decembrie 1989 declanșată de o serie de proteste, urmate de lupte de stradă și demonstrații au culminat cu procesul și execuția soților Ceaușescu, punând capăt regimului comunist și celei mai dure perioade de austeritate din istoria economică a țării. Nemulțumirea profundă a populației, alimentată de proiectele grandomane de construcții și de raționalizarea severă impusă pentru achitarea datoriei externe, au deschis drumul unei transformări radicale de sistem: abandonarea planificării centralizate, liberalizarea prețurilor, conversia întreprinderilor de stat în societăți comerciale și punerea bazelor economiei de piață. Anul 1991 a marcat simbolic ruptura de trecut la nivel european – dizolvarea CAER, primul acord stand-by al României cu FMI, adoptarea noii Constituții românești – dar și începutul unui deceniu de tranziție dificilă, marcat de hiperinflație, instabilitate instituțională și reforme legislative succesive. Traiectoria postcomunistă a țării a fost jalonată de trei momente de mare miză: aderarea la Uniunea Europeană (1 ianuarie 2007), aderarea la NATO (29 martie 2004) și criza financiară globală din 2008–2010, care a testat rezistența economiei românești abia integrate în structurile occidentale.
Tranziția de la economia planificată la cea de piață, precum și ieșirea dintr-un regim nedemocratic au generat un șoc social imens: apariția șomajului ca fenomen de masă, prăbușirea multor întreprinderi de stat neviabile și o hiperinflație care a erodat rapid economiile populației (rata anuală a inflației atinge 300% în 1993, anul în care se încheie liberalizarea prețurilor). Societatea românească trecea de la un model în care statul asigura un miraj universal întreținut de propagandă că oferă locuri de muncă, locuințe și servicii sociale, la unul în care indivizii și familiile au libertatea să își proiecteze carierele, locuințele și viețile, dar trebuie să-și asume riscuri financiare complet noi: credite, investiții, proprietate privată.
Anii '90 aduc și fenomene sociale specifice tranziției și lipsei de educație financiară specifică unei societăți libere – scheme financiare de tip piramidal care atrag economiile a sute de mii de oameni, migrația masivă a forței de muncă spre Occident, o creștere accentuată a inegalităților economice.
Aderarea la UE (2007) a deschis, în schimb, o etapă de relativă stabilizare și modernizare instituțională, brusc întreruptă de criza din 2008–2010, care a readus în prim-plan teme deja familiare din istoria economică a țării: austeritate bugetară, corecții salariale și un nou test al încrederii populației în sistemul financiar.
Anul 1991 a fost pivotal pentru arhitectura economică europeană: la reuniunea de la Maastricht a Comunității Economice Europene s-a decis adoptarea unei politici externe comune și a unei monede unice, în timp ce la Londra a fost inaugurată Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), instituție creată special pentru a sprijini tranziția economică a fostelor state comuniste. România, ca și restul blocului răsăritean, a trebuit să reconstruiască de la zero relații economice externe și să se integreze treptat în structurile financiare internaționale, printr-un prim acord cu FMI. Criza financiară globală din 2008, declanșată de falimentul băncii Lehman Brothers și de preluarea de urgență a Merrill Lynch de către Bank of America a lovit exact economiile emergente și statele cu deficite externe mari – categorie în care se încadra România – determinând un răspuns european coordonat, prin instituții noi precum Comitetul European pentru Risc Sistemic (ESRB), menit să prevină și să reducă riscul sistemic la nivelul întregii Uniuni. România avea să contribuie, la rândul ei, la conturarea politicilor economice europene, prezidând în 2019 reuniunile Consiliului ECOFIN, cu realizări precum revizuirea ESA sau Regulamentul InvestEU.
Economia reprezintă sistemul prin care o societate organizează producția, distribuția și consumul de bunuri și servicii. Aceasta cuprinde totalitatea activităților prin care resursele sunt create, administrate și distribuite, precum și relațiile dintre producători, consumatori, companii și instituții – și modul în care aceștia iau decizii financiare. Înțelegerea acestor mecanisme este esențială pentru a explica de ce o criză economică nu apare izolat, ci ca rezultat al unor dezechilibre între toți acești actori.
Comerțul este procesul prin care bunurile și serviciile sunt transferate de la producători către consumatori, în schimbul unei valori monetare. Reprezentând activitatea de cumpărare și vânzare desfășurată între diferiți participanți la piață, comerțul este una dintre principalele modalități prin care produsele și serviciile circulă în cadrul unei economii – iar istoria arată că orice perturbare a acestui circuit, fie prin blocaje, taxe sau lipsă de încredere, se resimte direct în viața de zi cu zi a oamenilor.
Moneda este un mijloc de schimb acceptat în mod general, care facilitează tranzacțiile economice și permite compararea valorii diferitelor produse și servicii. Ca element fundamental al sistemului economic, moneda îndeplinește trei funcții esențiale: mijloc de plată, unitate de măsură a valorii și instrument de economisire – iar atunci când oricare dintre aceste funcții este subminată, așa cum s-a întâmplat în repetate rânduri de-a lungul istoriei, întreaga economie resimte efectele.
Inflația reprezintă creșterea generalizată și persistentă a prețurilor într-o economie, fenomen care determină scăderea puterii de cumpărare a banilor. Practic, pe măsură ce prețurile cresc, aceeași sumă de bani permite achiziționarea unei cantități tot mai mici de bunuri și servicii, iar episoadele de inflație severă, documentate istoric, arată cât de rapid se poate eroda încrederea unei populații în propria monedă.
Revoluția Română: căderea regimului Ceaușescu.
Adoptarea Constituției României; dizolvarea CAER; primul acord stand-by cu FMI; la Maastricht s-a decis moneda unică europeană; a fost inaugurat BERD la Londra.
Introducerea TVA (Ordonanța nr. 3/1992, aprobată prin Legea nr. 130/1992), cu o cotă inițială de 18%, aplicată efectiv din 1 iulie 1993, în locul impozitului pe circulația mărfurilor.
Încheierea liberalizării prețurilor; rata anuală a inflației atinge 300%.
Aderarea României la Uniunea Europeană.
Debutează cea mai gravă criză economică globală de la 1929–1933, amplificată de falimentul Lehman Brothers; sistemul bancar românesc trece de la exces la deficit de lichiditate, dar toate băncile își mențin solvabilitatea peste minimul obligatoriu (8%); sunt lansate fondurile de pensii private, iar titlurile de stat sunt listate la BVB.
România semnează cu UE și FMI un acord de împrumut de 19,95 miliarde euro, pentru a evita o ajustare bruscă și dezordonată a dezechilibrelor economice.
România intră în declin economic, cu corecții bugetare severe, pe fondul unui deficit extern important.
România deține pentru prima dată Președinția Consiliului UE, prezidând reuniunile ECOFIN.
Debutează cea mai gravă criză economică globală de la 1929–1933, amplificată de falimentul Lehman Brothers; sistemul bancar românesc trece de la exces la deficit de lichiditate, dar toate băncile își mențin solvabilitatea peste minimul obligatoriu (8%); sunt lansate fondurile de pensii private, iar titlurile de stat sunt listate la BVB.
România semnează cu UE și FMI un acord de împrumut de 19,95 miliarde euro, pentru a evita o ajustare bruscă și dezordonată a dezechilibrelor economice.
România intră în declin economic, cu corecții bugetare severe, pe fondul unui deficit extern important.


Răspunsul statului a fost o combinație de măsuri structurale pe termen lung și intervenții de urgență, cu rezultate inegale:
Materiale pentru profesori, elevi și pentru oricine vrea să înțeleagă mai bine mecanismele unei crize financiare.